Pacient adus la Timișoara după ce a apelat la terapia hiperbară ca și interpretul Petrică Mîțu Stoian
Un bărbat vindecat de COVID-19, dar care a apelat la terapie hiperbară de recuperare, a ajuns, marți seara, în stare gravă la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
Articol de Radio Timișoara, 10 noiembrie 2021, 07:20
Bărbatul s-a internat pentru tratament de recuperare la aceeași clinică privată din Caraș Severin, la care a apelat și solistul de muzică populară, Petrică Mîțu Stoian și, la fel ca artistul, s-a simțit rău imediat după prima ședință. A fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Reșița, unde medicii au constatat leziuni ale plămânilor și l-au transferat la Timișoara, unde a fost evaluat și internat pe secția de terapie intensivă.
Medicii nu au oferit alte detalii despre acest caz, pentru că familia pacientului a cerut discreție.