Pacienții cu forme ușoare de COVID-19, evaluați în Ambulatoriul Spitalului Județean Arad
La Arad, pacienții diagnosticați cu forme ușoare de covid nu mai sunt evaluați la la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, ci în Ambulatoriu.
Articol de Radio Timișoara, 26 octombrie 2021, 08:58
Investigațiile medicale în regim de spitalizare de zi se fac în cabinetele din ambulatoriul Secției Clinice Hematologie. În acest fel, se reduce presiunea pe secția Urgențe, unde zeci de bolnavi așteaptă un loc în spital, spune purtătorul de cuvânt al Județeanului din Arad, Simina Roz.
Investigațiile se fac, de luni până vineri, între orele 7:00 și 15:00.
Medicul pneumolog va recomanda, în funcție de rezultate, internarea pe o secție COVID-19 sau administrarea tratamentului la domiciliu.