Personalul din centrele de vaccinare anti-COVID din Timișoara nu și-a primit banii din martie
Medicii și asistentele care au lucrat la centrele de vaccinare anti-COVID din Timișoara nu și-au mai primit banii din luna martie.
Articol de Radio Timișoara, 2 iulie 2022, 14:55 / actualizat: 3 iulie 2022, 13:56
Consilierul primarului, Bogdan Marta, anunță că municipalitatea va face plățile după ce banii sunt virați în cont de Ministerul Sănătății, lucru care nu s-a întâmplat.
Direcția de Sănătate Publică Timiș transmite că a făcut toate demersurile necesare pentru plata sumelor restante. Întârzierea este cauzată de lipsa suplimentării fondurilor, la nivelul Ministerului Sănătății, dar situația va fi reglementată cât de curând, dă asigurări DSP.