Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Personalul Spitalului Municipal Hunedoara, testat pentru coronavirus

Întreg personalul Spitalului Municipal din Hunedoara va fi testat pentru noul coronavirus.

Personalul Spitalului Municipal Hunedoara, testat pentru coronavirus

Articol de Radio Timișoara, 22 aprilie 2020, 08:00

Până în prezent, au fost testate 55 dintre cele aproximativ 1.000 de cadre medicale din spital, spune  managerul unităţii sanitare, Radu Budae.

“Pentru personalul spitalului facem o testare în afara definiţiei de caz pentru întregul personal, aproximativ 1.000 de persoane. Am început cu cei de la ATI şi Boli Infecţioase, adică aceia care sunt cei mai expuşi”, a declarat managerul spitalului.

Testarea se face cu ajutorul unui aparat RealTime – PCR care permite depistarea cazurilor de COVID-19 în numai câteva ore. Noul aparat poate face 50-60 de teste zilnic, dar capacitatea de testare va creşte până la finalul săptămânii. Aparatul are capacitatea de a furniza, în trei ore, rezultatele unei ‘şarje’ de 96 de probe, iar cei de la spitalul hunedorean spun că, îndată ce va sosi şi ultima piesă, extractorul – care prelucrează automat probele, capacitatea de testare va creşte la peste 700 de teste zilnic.

Aparatul Real Time-PCR a costat aproximativ 450.000 de lei, fondurile fiind asigurate de la bugetul local al Primăriei Hunedoara.

 

Aparat RMN ultraperformant, achiziţionat cu fonduri UE la Spitalul de Copii din Timişoara
Sănătate vineri, 15 noiembrie 2024, 18:17

Aparat RMN ultraperformant, achiziţionat cu fonduri UE la Spitalul de Copii din Timişoara

Un aparat RMN ultraperformant în valoare de aproape un milion de euro a fost pus în funcțiune la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” din...

Aparat RMN ultraperformant, achiziţionat cu fonduri UE la Spitalul de Copii din Timişoara
Numărul virozelor a crescut cu peste 70% într-o săptămână în Arad
Sănătate vineri, 1 noiembrie 2024, 18:55

Numărul virozelor a crescut cu peste 70% într-o săptămână în Arad

Numărul virozelor înregistrate în judeţul Arad a crescut cu 71,26% într-o singură săptămână, ajungând la peste 2.500 de îmbolnăviri în...

Numărul virozelor a crescut cu peste 70% într-o săptămână în Arad
Noi dotări pentru Maternitatea Odobescu din partea organizației Salvați Copiii
Sănătate miercuri, 30 octombrie 2024, 21:16

Noi dotări pentru Maternitatea Odobescu din partea organizației Salvați Copiii

Maternitatea Odobescu din Timișoara a primit o nouă donație de aparatură medicală în valoare de 20.000 de euro din partea organizației...

Noi dotări pentru Maternitatea Odobescu din partea organizației Salvați Copiii
Se înmulțesc cazurile de viroze respiratorii în Arad
Sănătate vineri, 25 octombrie 2024, 13:37

Se înmulțesc cazurile de viroze respiratorii în Arad

Numărul virozelor înregistrate de medicii arădeni a crescut cu 30% faţă de începutul lunii octombrie. În ultimele șapte zile au fost...

Se înmulțesc cazurile de viroze respiratorii în Arad
Sănătate miercuri, 23 octombrie 2024, 17:45

Primele cazuri de gripă în Timiș

În județul Timiș au apărut primele suspiciuni de îmbolnăvire de gripă, avertizează medicii. Conform ultimelor raportări ale Direcției de...

Primele cazuri de gripă în Timiș
Sănătate vineri, 11 octombrie 2024, 09:55

Operație în premieră la Timișoara. Trei bypass-uri coronariene arteriale totale pe cord bătând

O operație în premieră pentru România a fost realizată la spitalul privat Rocordis din Timișoara. În cadrul intervenției au fost realizate...

Operație în premieră la Timișoara. Trei bypass-uri coronariene arteriale totale pe cord bătând
Sănătate joi, 10 octombrie 2024, 18:32

Endoscop performant, donat Clinicii ORL Pediatrie din Timișoara

Un endoscop performant, util pentru investigații dar și intervenții din spectrul ORL pediatric vine în sprijinul pacienților de la Clinca ORL a...

Endoscop performant, donat Clinicii ORL Pediatrie din Timișoara
Sănătate joi, 10 octombrie 2024, 18:19

Ambulatoriul pentru Sportivi din Timișoara, dotat cu sprijinul Rotary Club Cetate

Ambulatoriul pentru Sportivi al Spitalului Județean din Timișoara va fi dotat cu echipamente medicale de strictă necesitate. Sprijinul a venit din...

Ambulatoriul pentru Sportivi din Timișoara, dotat cu sprijinul Rotary Club Cetate