Peste 2.000 de copii vor fi evaluați de stomatologi. Proiect unic la Facultatea de Medicină Dentară din Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 13 mai 2019, 14:17
Articol de Radio Timișoara, 13 mai 2019, 14:17
Un proiect unic, la nivel naţional, este derulat de Facultatea de Medicină Dentară din Timișoara.
Sănătatea orală a peste 2.000 de copii din toată ţara va fi evaluată de specialiști pentru a stabili exact care sunt măsurile de tratament și prevenție care trebuie aplicate în perioada următoare.
Proiectul a pregătit mai multe zone-eșantion, atât în mediul urban cât și în mediul rural, în toate regiunile țării, desfășurându-se în colaborare cu centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Craiova. Specialiștii au început deja munca de teren și evaluarea copiilor, însă vor strânge aceste date până la finele anului. Proiectul este supervizat de Organizația Mondială a Sănătății deoarece este prima și singura bază statistică legată de prevenția orală dedicată copiilor din România.
Miercuri, de la ora 10:00, va avea loc un workshop cu tema Studii epidemiologice de sănătate orală în țările est-europene. la sediul Disciplinei de Medicină Dentară Preventivă, Comunitară și Sănătate Orală din Spl. Tudor Vladmirescu nr. 14 A – acțiuni UE, OMS și experiența națională.
La întâlnire vor participa reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății și experți în sănătate publică orală din Marea Britanie, Malta, Serbia și România care vor discuta despre cele mai întâlnite probleme în rândul copiilor din aceste țări.