Prelevare de organe la Spitalul Judeţean Deva
O nouă prelevare de organe – rinichi, ficat şi cornee, a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Donatorul a fost o persoană de 63 de ani aflată în moarte cerebrală.
Articol de Radio Timișoara, 15 iunie 2021, 14:47
Intervenţia de prelevare a rinichilor a fost realizată de o echipa de medici de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Cluj Napoca, iar cea de prelevare a ficatului a fost efectuată de o echipă medicală de la Spitalul Clinic Fundeni.
Totodată a fost prelevată şi corneea, care va ajunge la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’.
“Ca de fiecare dată, ne înclinăm cu respect şi recunoştinţă în faţa familiei care a fost de acord cu această deciziei dificilă, dar care a răspândit speranţa în sufletul altor suferinzi. Este un gest care deschide speranţa la viaţă pentru alţi bolnavi. Generozitatea familiei, efortul colectivului echipei medicale a secţiei ATI şi conducerea SJU Deva au pus în mişcare acest lanţ al vieţii”, spune directorul medical al Spitalului Județean din Deva, Lucian Miron.