Program online pentru reducerea simptomelor depresive și anxioase, lansat de UVT și o instituție britanică
Universitatea de Vest din Timișoara în colaborare cu Universitatea Exeter din Marea Britanie lansează un program de reducere a simptomelor depresive și anxioase. Terapia se face exclusiv online și are o durată de șase săptămâni.
Articol de Radio Timișoara, 28 martie 2018, 14:04
Programul BRIO, lansat în colaborare cu universitatea britanică, poate fi accesat de orice persoană care cunoaște limba română și are o conexiune la internet. Persoanele care doresc să beneficieze de Programul BRIO se pot înscrie gratuit pe pagina de internet a proiectului,http://e-cbt.ro. Odată înscrise, persoanele vor fi direcționate către chestionarele de screening care necesită aproximativ 40 de minute pentru a fi completate. Vor fi selectate doar persoanele care pot beneficia maximal de acest program. Numărul de locuri nu este limitat, dar perioada de înscriere în program va fi aproximativ o săptămână.
Informații suplimentare despre Programul BRIO și despre modalitatea de înscriere pot fi găsite pe pagina de web a proiectului (http://e-cbt.ro/program/brio).