“Pune-te în locul meu”, îndemnul de la Timișoara de Ziua Mondială a Sindromului Down
“Pune-te în locul meu” este acţiunea pregătită de Fundaţia pentru Voi Timişoara, pentru a marca Ziua Mondială a Sindromului Down.
Articol de Radio Timișoara, 19 martie 2015, 12:34
Sâmbătă, de la ora 12:00, timp de o oră, la Mall, timişorenii pot cunoaşte persoane cu această afecţiune şi pot participa alături de ei la un marş de conştientizare a acestui tip de dizabilitate intelectuală. Participanţii vor purta o vestimentaţie colorată, promovând diversitatea, şi vor împărtăşi informaţii şi experienţe din viaţa lor.
Fundaţia pentru Voi organizează, de șapte ani, diverse acţiuni pentru a atrage atenţia asupra dificultăţilor de acceptare şi incluziune întâmpinate de persoanele cu sindrom Down şi, în general, de toţi cei cu dizabilităţi intelectuale.