Semnal de alarmă: Tot mai mulți tineri fac infarct din cauza stresului
Tot mai mulţi tineri fac infarct sau accident vascular cerebral din cauza stresului, afirmă medicii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara. Potrivit datelor statistice ale instituţiei, vârsta persoanelor este din ce în ce mai mică.
Articol de Radio Timișoara, 17 octombrie 2016, 17:13
Medicii apreciază că în afara stresului, volumul de muncă foarte mare sau regimul alimentar total neadecvat este o altă cauză care a provocat scăderea vârstei celor care se îmbolnăvesc. Potrivit medicilor de la Ambulanţă, media de vârstă a anilor trecuţi pentru astfel de cazuri era de circa 45-50 de ani.
În acest an, echipajele de prim ajutor ale Ambulanţei Hunedoara au intervenit la peste 51.500 de solicitări, în creştere faţă de anul trecut, în condiţiile în care instituţia se confruntă cu un deficit de personal.