Spitalul Județean Arad primește bani pentru achitarea datoriilor restante
Spitalul Județean Arad a primit de la Consiliul Județean peste 6 milioane de lei, pentru a-și putea achita mare parte din datoriile pe care le-a acumulat începând din primăvară.
Articol de Radio Timișoara, 29 august 2019, 21:25
Președintele CJ Arad, Iustin Cionca, spune că, dacă nu ar fi alocat acești bani, unitatea sanitară risca să intre în colaps.
În acest moment, Spitalul Județean din Arad mai are facturi restante de aproximativ un milion și jumătate de lei, care nu mai pun în pericol, deocamdată, activitatea medicală. Reprezentanții unității spun că pricipalele motive care au dus la imposibilitatea achitării plăților restante sunt salariile și indemnizațiile de hrană.
În altă ordine de idei, sindicaliștii din sănătate spun că, din cauza problemelor financiare, angajații nu au primit încă vouchere de vacanță.