Sute de arădeni programați nu au fost vaccinați în weekend pentru că nu au fost găsiți în platformă
Sute de persoane din judeţul Arad programate nu au fost vaccinate anti-COVID-19 în weekend, pentru că în momentul în care au ajuns la centre nu au fost regăsite în platforma online.
Articol de Radio Timișoara, 1 februarie 2021, 16:03
Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Horea Timiş, spune că în urma unor lucrări efectuate în platforma gestionată de STS, ‘a fost haos în weekend’, pentru că ‘mulţi dintre cei programaţi nu au fost regăsiţi în sistem’.
“Pentru vineri, sâmbătă şi duminică, judeţul nostru a primit, conform programărilor pe care le aveam, în jur de 800 de doze de vaccin, dar jumătate dintre acestea nu au putut fi folosite. Oamenii când au ajuns la centre nu au fost găsiţi în platformă şi doar cei care aveau programarea listată sau salvată în telefon au fost vaccinaţi. În măsura în care s-a putut, coordonatorii centrelor au sunat persoane programate în această săptămână şi au fost chemate în avans, pentru a nu rămâne cu stocuri mari de vaccin. Cei care au putut, au venit şi au fost vaccinaţi mai repede decât programarea iniţială”, a spus Timiş.
Șeful DSP a precizat că nicio doză de vaccin nu a fost pierdută, acestea fiind valabile până miercuri după-amiază.
Conform conducerii DSP Arad, de la începutul campaniei de vaccinare în judeţ, nicio doză de vaccin nu a fost pierdută.