Testare COVID gratuită pentru pacienții Ambulatoriului de la Spitalul Județean din Timișoara
Toți pacienții programați pentru consultații la Spitalul Județean din Timișoara sunt testați gratuit pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.
Articol de Radio Timișoara, 21 septembrie 2021, 20:34
Doar în prima zi de testări, au fost depistate cinci cazuri de infectare cu coronavirus, spune managerul Spitalului Județean din Timișoara, Raul Pătrașcu.
Cei depistaţi pozitiv primesc îngrijirile medicale necesare dar urmează un circuit special realizat, explică Raul Pătraşcu.
Vă reamintim, Policlinica Spitalului Judeţean din Timişoara a rămas deschisă chiar și pe perioada stării de urgență, atunci când aproape toate unitățile sanitare din țară și-au închis ambulatoriile.