Un nou focar de coronavirus în județul Timiș
Un nou focar de infecție cu coronavirus a izbucnit în județul Timiș, anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.
![Un nou focar de coronavirus în județul Timiș Un nou focar de coronavirus în județul Timiș](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2020/07/test-coronavirus.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 22 octombrie 2020, 13:32
Este vorba despre centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Recaș unde au fost confirmate 4 cazuri de COVID-19.
DSP Timiș are în supraveghere epidemiologică 13 focare active de coronavirus. Acestea sunt la penitenciarul Timișoara (91 cazuri), centrul de recuperare neuropsihiatrică Găvojdia (65 cazuri), fabrica Acelum Timișoara (34 cazuri), centrul de îngrijire paliativă OncoHelp Timișoara (21 cazuri), Spitalul Județean Timișoara (19 cazuri), Spitalul de Psihiatrie Jebel (19 cazuri), SCM Timișoara (11 cazuri), Club Sportiv Ghiroda (10 cazuri), centrul de îngrijire pentru vârstnici Bacova (9 cazuri), centrul de recuperare neuropsihiatrică Timișoara (7 cazuri), centru rezidențial pentru vârstnici Buziaș (6 cazuri), Universitatea de Vest (5 cazuri).
DSP Timiș a finalizat 92 de anchete epidemiologice în ultimele 24 de ore, iar alte 113 sunt în curs de desfășurare.