Sărbătoare în inima muntelui. Straja devine destinație de Paște
Cabanierii din Straja s-au pregătit pentru sărbătoarea de Paște și spun că noaptea de Înviere este special la schitul din staţiune.

Articol de Radio Timișoara, 14 aprilie 2025, 08:30
Stațiunea Straja își dezvoltă oferta de turism și în perioada sărbătorilor de Paști. Proprietarii de pensiuni și cabane au pregătit diverse pachete turistice, din care nu lipsesc preparatele tradiționale, dar și momentele prilejuite de slujba de înviere, care se ține la schitul din lemn din stațiune.
Emil Părău este președintele Organizației de Management a Destinației Valea Jiului și unul dintre principali investitori din stațiuna Straja.
“Cei care organizează sărbătorile de Paști sus în Straja se pregătesc cu toate cele specifice Paștelui, ouă roșii, drob de miel și așa mai departe. Dar Straja are ceva deosebit față de alte locuri. Are schituri și cred că niciunde nu poți să trăiești Învierea mai bine decât acolo la schit, unde, cu toate că vin destul de mulți credincioși în acea seară, e o liniște de plină, curtea bisericii se umple, se umple cu lumânări, cântăm împreună <Hristos a înviat>, sunt niște clipe minunate”, spune Emil Părău.
După Înviere, turiștii se pot retrage la cabane și pensiuni, însă în schitul de la Straja sunt foarte mulți oameni care rămân până la finalul slujbei.
“Să ține slujba de Înviere, după care să dă paștele, pentru cei care sunt mai nerăbdători să meargă deja spre pensiuni sau spre casă, cu lumina sfântă, dar în continuare să ține liturghia și tot timpul rămâne biserica plină”, mai spune Emil Părău.
De menționat este faptul că atât schitul cât și tunelul prin care se ajunge la bisericuță sunt investiții private.