Se redeschid piața auto și cea de vechituri din Reșița
Articol de Radio Timișoara, 29 august 2020, 06:30
Piața de vechituri și Piața Auto din Reșița se redeschid începând de astăzi. Ambele obiective vor fi deschise în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 6:00 şi 16:00, cu repectarea unor măsuri de protecție sanitară.
Astfel, masca este obligatorie atât pentru comercianți, cât și pentru cumpărători, iar distanța dintre vânzător și cumpărător trebuie să fie de un metru și jumătate. Accesul se va face pe o singură poartă, după măsurarea temperaturii, iar ieşirea se va face pe alte două porţi, marcate vizibil. Vor fi primiţi doar vânzătorii care au abonamente plătite la zi. Nu se acceptă vânzarea mărfii pe sol sau structuri improvizate, ci doar pe mesele/mobilierul societăţii.
Unităţile de alimentaţie publică existente în perimetrul pieţei nu vor fi deschise.