Semnal de alarmă pentru Casa Mühle de la Asociația Salvați Patrimoniul Timișoarei. Direcția pentru Cultură cere refacerea casei sau o replică
Articol de Radio Timișoara, 13 martie 2019, 14:26 / actualizat: 13 martie 2019, 16:00
Casa Mühle se află în atenția Asociației Salvaţi Patrimoniul Timişoarei ai cărei reprezentanți vor să înmâneze primăriei o solicitare privind demararea exproprierii și trecera imobilului în proprietatea statului. Asociaţia Salvaţi Patrimoniul Timişoarei are un plan de amenajare a zonei însă autorităţile atenţionează că legislaţia e destul de strictă iar restaurarea este condiţionată de mai mulţi factori.
Asociatia ”Salvați Patrimoniul Timisoarei!” care, alaturi de societatea civila a protestat pentru salvarea Casei Mühle, trage un nou semnal de alarmă.
“După cum știți, în 2015, noi am solicitat o cerere de expropriere la Consiliul Județean Timiș, ne-a fost refuzată de consilierii de atunci. Pregătim o astfel de acțiune pe mai departe. Astăzi depunem o solicitare către Primăria Timișoara ca primăria să depună o cerere de ordonanță președințială pentru a pune în siguranță această clădire. După câte se vede, noi neavând acces în acest imobil, avem mari îndoieli că se mai poate face ceva cu această clădire”, spune Ilie Sârbu, reprezentantul Asociației Salvați Patrimoniul Timișoarei.
Viceprimarul Timisoarei, Dan Diaconu, sustine ca, de-abia din acest an, autorităţile locale pot interveni direct în expropriere. O nouă legislaţie, aprobată în ianuarie, este acum documentată la biroul juridic şi sunt şanse ca, dupa aprobarea bugetului, să poata începe lucrarile.
„Singurele instituții care aveau dreptul de a expropria în vederea protejării monumentului istoric sunt Ministerul Culturii, respectiv Consiliul Județean Timiș. Cu privire la Casa Mühle, singura parte activă din acest conflict serios care se leagă de memoria colectivă a orașului a fost tocmai primăria municipiului Timișoara care, de altfel, a și acționat în instanță proprietarul în anul 2015. Noi am acordat, din punctul nostru de vedere, un termen absolut rezonabil proprietarului să își realizeze lucrările dispuse de altfel de instanță. Acest termen rezonabil a trecut, din punctul nostru de vedere, astfel că, odată cu aprobarea bugetului, vom introduce partea de intervenție de urgență, respectiv de proiectare pentru readucerea la starea inițială a Casei Mühle”, spune viceprimarul Dan Diaconu.
Directorul Direcţiei de Cultură Timiş Sorin Predescu susține că, în cazul in care vechea constructie nu poate fi reabilitată, pe terenul unde este acum ruina casei Mühle nu se poate face altceva, decat o replică a acesteia.
„Primăria este cea care trebuie să facă într-advăr o expropriere, așa cum a promis deja de câțiva ani și ar trebui să găsească resursele pentru această expropriere și pentru refacerea Casei Mühle după proiectul pe care îl are Direcția cât și primăria de refacere a casei. Nu putem lăsa pur și simplu ruine în oraș, pentru asta există stat, iar statul, în acest caz primăria, trebuie să își asume rolul de a repara niște gesturi destul de nepotrivite la adresa patrimoniului. Politica noastră de patrimonializare este foarte simplă: nu se va construi altceva pe acel teren decât o replică, eventual, sau o restaurare a Casei Muhle”, spune Sorin Predescu.
Casa Mühle este o bijuterie arhitectonica de care se leaga povestea florarului curtii imperiale care a adus Timisoarei renumele de ”orașul trandafirilor”. Muhle este creatorul mai multor specii de trandafiri, iar ideea societății civile era de a transforma casa care i-a apartinut, intr-un muzeu al trandafirilor.
Foto: Facebook – Asociația Culturală „Salvați Patrimoniul Timișoarei”