Sezonul de schi pe Muntele Mic, afectat de lipsa zăpezii
Sezonul de schi este aproape mort pe Muntele Mic, unde zăpada este foarte puțină.
Articol de Radio Timișoara, 16 ianuarie 2020, 19:07
Romeo Dunca, proprietarul staţunii de schi, spune că pe cele trei pârtii s-ar putea schia de mâine, pe zăpadă artificială.
“Sezonul e foarte prost, nu avem zăpadă naturală destulă. E frumos, e frig, dar nu avem zăpadă. În consecinţă, plângem şi aşteptăm să vină ninsorile. Aşa iarnă nu am mai văzut. Ne-am bucurat anul trecut că a fost o iarnă foarte bogată în zăpadă, dar din păcate ce am primit anul trecut, ni s-a luat acuma. Noi am deschis câteva zile, dar s-a încălzit şi nefiind zăpadă suficientă nu am mai putut să schiem. Nu merge numai pe zăpadă artificială. Noi producem zăpadă, sperăm ca vineri să-i dăm drumul, dar nu o să fie schi de calitate. Dar nu e gata iarna încă, o să mai ningă”, a spus Romeo Dunca.
Pe de altă parte, situaţia este diferită pe Semenic, unde iubitorii de schi au pârtiile Goznuţa, Crucea de Brazi şi Casa Baraj de la Văliug acoperite cu zăpadă naturală sau artificială.