Sinodul mitropolitan se implică în învățământul teologic din Banat
Articol de Radio Timișoara, 13 februarie 2016, 18:53 / actualizat: 13 februarie 2016, 19:59
Câteva propuneri în acest sens au fost înaintate în cadrul şedinţei Sinodului mitropolitan reunit la solicitarea Înalt Prea Sfinţiei Sale Ioan, Mitropolitul Banatului.
La această întâlnire au participat alături de Înaltpreasfinția Sa, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, și clerici din administrația celor trei centre eparhiale.
De asemenea au fost propuse proiecte ce vizează intensificarea activității catehetice cu tineretul.
Sinodul mitropolitan a mai hotărât consolidarea Facultății de Teologie de la Arad, singura de profil din regiune, şi reorganizarea secţiei de Teologie de la Universitatea de Vest Timişoara pentru ca aceasta să devină facultate de sine stătătoare. În plus, s-a hotărât ca Arhiepiscopia Timișoarei și Arhiepiscopia Aradului să sprijine activitatea Seminarului teologic liceal “Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș prin acordarea de burse anuale elevilor merituoși dornici să urmeze calea preoției.
Foto: mitropolia-banatului.ro