Slujbe în aer liber la Catedrala Mitropolitană din Timișoara
Altarul unde se vor oficia slujbele, în aer liber, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara va fi în partea stângă a lăcașului de cult, în următoarea perioadă, anunță Înalt prea Sfinția Sa, Ioan Selejan.
Articol de Radio Timișoara, 16 mai 2020, 10:56
Credincioșii vor sta în parc și vor auzi slujbele la difuzoare – spune Mitropolitul Banatului. Credincioșii au obligația să poarte măști de protecție și să păstreze o distanță de 2 metri unii față de alții.
De asemenea, la slujbele specifice botezului, cununiei religioase sau înmormântarii, care au loc în interior, vor putea participa maximum 16 persoane.