Smiley ar putea cânta la Zilele Reşiţei
Reşiţenii se pregătesc de sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, patronii spirituali ai municipiului de pe Bârzava, când vor avea loc şi Zilele Reşiţei. Unul dintre invitați ar putea fi chiar Smiley, a anunțat primarul Mihai Stepanescu.
Articol de Radio Timișoara, 26 mai 2015, 18:50
Concertele vor avea loc în zilele de 26 și 27 iunie, fiind așteptați artiști români dar și străini. “Avem chiar şi un grup din Turcia, sponsorizat de Camera de Comerţ Româno-Turcă, prieteni ai reşiţenilor şi ai administraţiei locale”, a declarat, primarul Mihai Stepanescu. Potrivit acestuia, duminică vor evolua artişti din ţară şi din Banat, foarte cunoscuţi, o serie de grupuri de dansatori şi, de asemenea, este programat şi un spectacol susţinut de nume importante ale muzicii din Serbia, iar de Zilele Cartierului Câlnic, ce vor avea loc ulterior, în 29 şi 30 iunie, va evolua o altă cunoscută şi îndrăgită solistă de muzică populară, Andreea Voica.
Zilele Reşiţei, care vor cuprinde şi Ruga din Cartierul Câlnic, se vor desfăşura, în acest an, în perioada 26-30 iunie.