Șoferii de TIR așteaptă câte opt ore pentru a ieși din țară la frontiera de vest
Traficul prin toate vămile din vestul ţării prin care pot trece TIR-uri se desfăşoară cu dificultate.
Articol de Radio Timișoara, 29 noiembrie 2017, 19:01
Cea mai gravă situaţie se semnalează la Nădlac 2, pe autostrada Nadlac – Arad, unde şoferii de camioane aşteaptă chiar şi mai bine de opt ore pentru a trece graniţa în Ungaria.S-a ajuns în această situaţie pentru că autorităţile ungare efectuează controale amănunţite, verificând fiecare camion care iese din Românii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Subcomisar de poliţie Loredana Ioana Chifor, spune că situația este cauzată atât de numărul mare de camioane cât și de verificările amănunțite derulate de polițiștii de frontieră maghiari.
Datorită numărului crescut de camioane, care s-au prezentat la PTF Nădlac 1 și PTF Nădlac 2 autostradă și efecutării unor verificări sistematice de către autoritățile maghiare, în momentul de față se înregistrează timpi de așteptare ridicați pe sensul de ieșire din țară, în aceste puncte de frontieră. Poliția de Frontieră a luat măsuri de suplimentare a personalului care lucrează în punctele de frontieră. La PTF Nădlac 1, la controlul camioanelor sunt doi lucrători pe două artere, iar la PTF Nădlac 2 autostradă sunt cinci lucrători care lucrează pe cinci artere. Din punct de vedere al Poliției de Frontieră se lucrează circa două minute pe camion”, spune Loredana Ioana Chifor.
Şi la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac 1 timpul de aşteptare este de aproape șase ore. Vama Vărşand poate fi tranzitată în 5cinci ore, iar cele de la Borş şi Petea – în două ore. Circulaţia autoturismelor şi a autocarelor nu este afectată.