Spaţiu pentru mamele cu copii minori, victime ale violenţei în familie, donat de doi timişeni
Articol de Radio Timișoara, 10 august 2021, 21:13
Consiliul Judeţean Timiş va pune la dispoziţia mamelor cu copii minori, victime ale violenţei în familie, un imobil şi un teren intravilan de aproape 3.000 mp, într-un sat din apropierea Timişoarei.
Este vorba despre o donație făcută de doi timișeni. Valoarea imobilului împreună cu terenul este de 566.000 lei, echivalentul a 116.000 euro, iar dorinţa donatorilor, transcrisă în contract, este ca imobilul să fie atribuit spre administrare Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş.
Ei mai cer în documente ca acestea să fie folosite în permanenţă pentru desfăşurarea de activităţi de protecţie, găzduire a mamelor cu copii minori, îngrijirea şi consilierea acestor victime ale violenţelor în familie, cât şi pentru servicii sociale constând în creştere – îngrijire – educare copii, fără posibilitatea schimbării destinaţiei imobilului.
Terenul intravilan este de 2.878 mp, iar casa are o suprafaţă construită desfăşurată de 144 mp.
Donatorii au dorit să rămână anonimi, la fel ca şi locaţia respectivă, pentru protecţia victimelor.