Străzi și subsoluri inundate în urma furtunii din Timiș
Furtuna și vântul puternic au provocat probleme în Timișoara și în mai multe localități din județ.
Articol de Radio Timișoara, 3 iulie 2020, 07:12 / actualizat: 3 iulie 2020, 9:32
În Timișoara, mai multe străzi și curți au fost inundate, ca urmare a furtunii care s-a abătut asupra municipiului.
Zeci de apeluri au fost întregistrate la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cetățenii solicitând intervenția pompierilor în Timișoara și în localitățile învecinate.
Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din subsolul Casei Tineretului de pe strada Arieș, al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” și cel al Maternității Bega. De asemenea, a fost evacuată apa din 18 case, din 9 curți, 10 beciuri și subsoluri inundate și 6 anexe gospodărești.
De asemenea, s-a intervenit pentru degajarea a trei copaci căzuți – un copac căzut pe calea ferată pe raza localității Satchinez, și alți doi copaci căzuți în Timișoara.
Pompierii au fost mobilizați și au intervenit pe străzile: Caragiale, Grozescu, Olarilor, Gloriei, Poiana Mărului și Aleea Ghirodei – unde au fost multiple solicitări. De asemenea s-a acționat, pe evacuarea apei din curți, beciuri sau de pe carosabil, pe străzile Poiana Mărului, Zimnicea, Vintilă, Bolliac, Bontilă și Piața Romanilor.
De asemenea, în localităţile periurbane Sânandrei şi Săcalaz a căzut grindină, iar crengile unor copaci au fost rupte de vânt.
Pentru coordonarea eficientă a echipajelor din teren, la sediul inspectoratului a fost activată Grupa Operativă. De asemenea, s-a dispus creșterea capacității operaționale la cele două detașamente de pompieri din Timișoara. În sprijinul pompierilor din Timișoara au venit și colegi din cadrul Stațiilor de Pompieri Buziaș și Deta și Detașamentul de pompieri Lugoj, astfel peste 250 de pompieri au fost mobilizați pentru a asigura intervențiile generate de fenomenele meteo periculoase.