Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Suvenire cu imaginea fostului dictator, vândute în centrul Timișoarei, orașul revoluției anticomuniste

O ordonanță a Guvernului interzice promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid.

Suvenire cu imaginea fostului dictator, vândute în centrul Timișoarei, orașul revoluției anticomuniste

Articol de Radio Timișoara, 24 martie 2025, 07:30 / actualizat: 24 martie 2025, 8:52

Pe strada Alba Iulia din Timișoara, oraș care în decembrie a comemorat 35 de ani de la Revoluția anticomunistă, în vitrina unui magazin de suvenire, tronează cănile cu figura lui Nicolae Ceaușescu și a soției sale, Elena Ceaușescu, dar și cu stema României comuniste.

Cazul de la Timișoara nu este deloc unic în țară. Se vând căni, magneți și alte obiecte care îl promovează pe Ceaușescu, peste tot, în orașe sau sate, zone turistice, pe tarabe sau în magazine.

Toate acestea se întâmplă în condițiile în care există o lege promulgată în 2011, care aduce modificări la ordonanța din 2002 și care interzice promovarea cultului persoanelor condamnate pentru genocid. Aici intră Nicolae Ceaușescu, fără însă să se interzică promovarea regimului comunist din România.

Promovare interzisă, măsuri inexistente

Promovarea lui Ceaușescu este interzisă clar, doar că nimeni nu face nimic pentru a stopa acest fenomen, spune președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Eomânesc, Daniel Șandru.

Ordonanța de Urgență 31 din 2002 interzice promovarea cultului persoanelor acuzate de genocid și crime împotriva umanității. În ceea ce privește comunismul, ne putem lega de acest cadru legal al ordonanței doar cu privire la Nicolae Ceaușescu, care și la ora asta rămâne condamnat pentru crime împotriva umanității. Încalcă această ordonanță în mod clar și Poliția ar trebui să ia măsuri. Vă dați seama că Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului este, sigur, o instituție avertizoare, dar nu putem, nu avem forța necesară, eu cred că autoritățile statului, Poliția în special, ar trebui să se autosețizeze în astfel de cazuri”, spune Daniel Șandru.

Criză de identitate și nostalgie

Cei care pun în vânzare produse care îl slăvesc pe Ceaușescu și comunismul românesc, se gândesc la profit. Ei oferă această marfă pentru că există cumpărători, iar aceste obiecte se vând chiar foarte bine, spune Daniel Șandru.

Fenomenul cred că e legat în primul rând de o criză de identitate, aș spune eu, la nivel social. Există, trebuie spus lucrul acesta, oameni care nu s-au adaptat mental la tipul de societate configurată odată cu începutul procesului de democratizare după 1990. Se suprapune peste asta fenomenul nostalgiei, pentru că putem vorbi de factori psihologici care încurajează această nostalgie. Dar există și un ascendent vizibil în ultima perioadă și care mi se pare mai provocator și mai periculos, și anume ceea ce noi numim nostalgie transgenerașională, care apare la tinerii născuți după momentul Revoluției și a cărei cauză nu poate fi alta decât tipul de educație pe care o primesc în familie, dar și de modul în care e predată istoria în școala românească”, punctează Daniel Șandru.

Reclamație fără rezultat

Zilele acestea s-au împlibnit 35 de ani de la Proclamația de la Timișoara, document fundamental al Revoluției Române din decembrie 1989.

Vitrina cu căni cu figura lui Ceaușescu este chiar lângă un mashg de mari dimensiuni, cu câteva dintre semnăturile celor aproape 190.000 de susținători ai Proclamației din 1990.

Văd în acest trend, în care figurile lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu, devin niște simboluri pentru ceva neclar, o similitudine cu ce se întâmplă în Serbia. Se vând tricouri, se vând de asemenea obiecte cu figura lui Miloșevici. Tinerii de acolo, din Serbia, ca și tinerii de aici, cred că acestea sunt figuri eroice. Straniu este că nu sunt măsuri. Lege există, măsuri nu sunt. Aceste obiecte inscripționate așa ar trebui pur și simplu interzise”, spune vicepreședintele societății Timișoara, Brândușa Armanca.

Legat de magazinul de suveniruri din centrul Timișoarei, există o sesizare la poliție făcută de un timișorean încă din noiembrie 2024.

Cei de la Poliția Locală au anunțat că nu este de competența lor și au transmis cazul mai departe inspectoratului județean de poliție Timiș, care, la rândul său, a demarat cercetări pentru promovare în public a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, crime împotriva umanității și crime de război.

În patru luni nu s-a luat nicio măsură, iar produsele cu Ceaușescu se vând în continuare în centrul Timișoarei.

 

Sprijin pentru prevenirea riscului separării de familie
Social marți, 25 martie 2025, 13:30

Sprijin pentru prevenirea riscului separării de familie

Aproximativ 270 de copii din Timișoara vor beneficia de asistență socială pentru prevenirea riscului separării de familie. Proiectul este...

Sprijin pentru prevenirea riscului separării de familie
Buna Vestire: semnificație, tradiții și obiceiuri românești
Social marți, 25 martie 2025, 11:16

Buna Vestire: semnificație, tradiții și obiceiuri românești

Buna Vestire, cunoscută popular sub numele de Blagoveștenie, este una dintre cele mai importante sărbători creștine, fiind prima menționată...

Buna Vestire: semnificație, tradiții și obiceiuri românești
Ziua Poliției Române, la Timișoara
Social luni, 24 martie 2025, 18:21

Ziua Poliției Române, la Timișoara

Ziua Poliției Române va fi sărbătorită marți la Timișoara pe platoul din fața clădirii Operei. Începând cu ora 9.00, timișorenii vor...

Ziua Poliției Române, la Timișoara
3% din totalul cazurilor de tuberculoză din țară sunt diagnosticate în Timiș
Social luni, 24 martie 2025, 18:02

3% din totalul cazurilor de tuberculoză din țară sunt diagnosticate în Timiș

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei, marcată anual pe 24 martie, readuce în atenție importanța pe care o are prevenirea acestei boli...

3% din totalul cazurilor de tuberculoză din țară sunt diagnosticate în Timiș
Social luni, 24 martie 2025, 17:55

Elev eliminat de la simularea bacalaureatului, după ce i-a sunat telefonul

Un elev din Timișoara a fost eliminat de la simularea examenului de bacalaureat după ce i-a sunat telefonul în timpul testului la limba română....

Elev eliminat de la simularea bacalaureatului, după ce i-a sunat telefonul
Social duminică, 23 martie 2025, 19:03

Copilă de 11 ani, lovită de mașină în timp ce traversa drumul

Polițiștii timișeni au fost sesizați dumincă după-amiază că s-a produs un accident rutier în localitatea Sânandrei. O tânără de 20 de...

Copilă de 11 ani, lovită de mașină în timp ce traversa drumul
Social duminică, 23 martie 2025, 12:32

Bărbat găsit mort în anexa unui cimitir din Timișoara

Polițiștii timișoreni au fost sesizați, în această dimineață, că într-o anexă a cimitirului de pe Aleea Viilor a fost găsită o persoană...

Bărbat găsit mort în anexa unui cimitir din Timișoara
Social duminică, 23 martie 2025, 12:15

Cadavrul unui bărbat, descoperit plutind pe balta din zona pieței Aurora

Dimineața de duminică a început în sunetul sirenelor de poliție și ambulanță după ce pe o baltă din zona Dâmbovița a fost zărit plutind...

Cadavrul unui bărbat, descoperit plutind pe balta din zona pieței Aurora