Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Tânără recuperată de salvamontişti în zona vârfului Cârja, din Masivul Parâng

O tânără de 18 ani, din Petroşani, care a căzut pe munte şi s-a lovit la un picior, a fost salvată luni, în zona vârfului Cârja (2.405 m), din Masivul Parâng, la capătul unei acţiuni care a durat peste patru ore.

Tânără recuperată de salvamontişti în zona vârfului Cârja, din Masivul Parâng

Articol de Radio Timișoara, 11 august 2014, 12:03

Tânăra a relatat salvamontiştilor că duminică seară a dorit să profite de luna plină şi să efectueze un traseu montan pe timp de noapte, între Petroşani şi vârful Cârja. Împreună cu doi băieţi, au plecat în drumeţie şi au reuşit să ajungă până la aproape 2.000 de metri, sub vârful Cârja, însă, într-o clipă de neatenţie, fata a alunecat şi s-a lovit grav la un picior.

Cei cinci salvamontişti şi doi jandarmi montani au ajuns la locul în care se afla grupul de tineri şi au preluat fata, care, cu excepţia loviturii de la picior, nu avea alte probleme de sănătate.

Victima a fost transportată până într-un loc în care a putut urca o ambulanţă SMURD, după care a fost preluată şi dusă la spitalul din Petroşani pentru investigaţii medicale.

 

Sursa foto: salvamonthd.ro

Mai multe localități din vestul țării nu au nici acum curent electric după vântul puternic
Social sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 15:13

Mai multe localități din vestul țării nu au nici acum curent electric după vântul puternic

Locuitorii din 22 de localități din vestul țării nu au, în continuare, curent electric, după rafalele puternice de vânt de vineri. Rețele...

Mai multe localități din vestul țării nu au nici acum curent electric după vântul puternic
Șofer decedat după ce a intrat cu maşina într-un tren la Lugoj
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 23:37

Șofer decedat după ce a intrat cu maşina într-un tren la Lugoj

Un bărbat a și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un tren Regio, pe raza municipiului Lugoj....

Șofer decedat după ce a intrat cu maşina într-un tren la Lugoj
Cinci copii de la o grădiniţă din Timișoara, transportaţi la spital
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 19:01

Cinci copii de la o grădiniţă din Timișoara, transportaţi la spital

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital după ce au acuzat stare de rău. “Se pare că cei...

Cinci copii de la o grădiniţă din Timișoara, transportaţi la spital
Zeci de localități din vestul țării, fără energie electrică. Echipele de intervenție, pe teren
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 11:05

Zeci de localități din vestul țării, fără energie electrică. Echipele de intervenție, pe teren

Ca urmare a avariilor de pe liniile de medie tensiune, era întreruptă alimentarea cu energie electrică pentru unii clienți din 61 de...

Zeci de localități din vestul țării, fără energie electrică. Echipele de intervenție, pe teren
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 10:58

Mii de cărășeni, inclusiv din Reşiţa şi Caransebeş, au rămas fără energie electric

Peste 4.400 de abonaţi din 13 localităţi ale judeţului Caraş-Severin au rămas fără energie electrică din cauza vântului care a suflat cu...

Mii de cărășeni, inclusiv din Reşiţa şi Caransebeş, au rămas fără energie electric
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 10:06

Un tânăr a fost rănit de un panou publicitar luat de vânt. Localități rămase fără current în Timiș

Un tânăr a fost rănit de un panou publicitar luat de vânt în Timişoara, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit...

Un tânăr a fost rănit de un panou publicitar luat de vânt. Localități rămase fără current în Timiș
Social vineri, 22 noiembrie 2024, 08:33

Vântul puternic a făcut ravagii în Caraș-Severin

Rafalele puternice de vânt au provocat deja pagube în județul Caraș-Severin. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea a șase acoperișuri...

Vântul puternic a făcut ravagii în Caraș-Severin
Social joi, 21 noiembrie 2024, 12:10

Zăpadă consistentă în Parâng și Retezat. Recomandările salvamontiștilor pe Cod roșu

Stratul de zăpadă în staţiunea Parâng, din Valea Jiului, măsoară astăzi peste 20 de centimetri, iar în staţiunea Râuşor, din Retezat,...

Zăpadă consistentă în Parâng și Retezat. Recomandările salvamontiștilor pe Cod roșu