Timfloralis mută data de desfășurare a curselor caritabile Timotion
Echipa de organizare Timotion anunță schimbarea datei la care va da startul pentru cursele de alergare caritabilă. Noua dată a evenimentului este duminică, 10 mai.
Articol de Radio Timișoara, 30 ianuarie 2020, 14:47
Modificarea este cauzată de suprapunerea cu festivalul Timfloralis, atât în ceea ce privește perioada cât și perimetrul de desfășurare.
Cu 7 trasee pe distanțe diferite și conceput pentru a include deopotrivă copii, tineri, parinți sau bunici, Timotion este cel mai mare eveniment de alergare în scop caritabil din vestul țării, organizat de Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara.
În acest an, Timotion își propune să adune la start 7 mii 500 de participanți care vor alerga pentru 23 de proiecte din domenii precum sănătate, educație, protecția mediului sau restaurarea patrimoniului.