Timișenii și arădenii s-au mobilizat să doneze sânge: “Putem ajuta, este un act de solidaritate cu oamenii îi suferință”
Articol de Radio Timișoara, 27 august 2023, 17:10
Aproximativ 900 de persoane au donat sânge la centrele de transfuzie deschise astăzi în 24 de județe din țară, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Oamenii au fost extrem de impresionați de tragedia produsă la Crevedia și au dorit să ajute victimele exploziei, între care se numără foarte mulți salvatori.
Mulți donatori s-au prezentat și la centrele din Arad și Timișoara.
Și pompierii militari timișeni s-au mobilizat la orele dimineții și s-au prezentat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. 30 cadre militare de la subunitățile de intervenție ale ISU Timiș au donat sânge astăzi, campania urmând a fi continuată și în zilele următoare.
Donatorii de sânge au și un mesaj pentru cei care încă ezită să facă acest lucru.
Centrele de transfuzii din întreaga țară se vor redeschide mâine dimineață, la ora 7,30 de minute, iar oamenii sunt așteptați să doneze sânge, întrucât necesarul este mare atât pentru salvarea victimelor exploziilor de la Crevedia, cât și pentru alți bolnavi.