Timișoara comemorează martirii din 17 decembrie 1989
La Timișoara este zi de doliu de pe 17 decembrie, iar zeci de persoane, revoluționari, urmași ai celor care au fost împușcați la Revoluție, dar și autorități publice au participat la slujba de pomenire a eroilor martiri de la Catedrala Mitropolitană.
17 decembrie 1989 a fost ziua în care au murit primii oameni în Timișoara iar, în amintirea lor, drapelele au fost coborâte în bernă și au avut loc slujbe și parastate în biserici și au fost depuse flori la monumentele eroilor martiri.
Unul dintre revoluționarii prezenți la manifestări Corneliu Tâmpănariu, spune că, pentru el, revoluția continuă, însă cuvântul are o altă însemnătate.
“Pentru Timișoara, a însemnat începutul acestei revoluții. Timid, a început timid, cu grupuri mai mici care s-a unit pentru că realizarea revoluției a fost prin unitate. Această unitate ar trebui să continue, pentru că revoluția este continuă, cel puțin pentru mine revoluția continuă prin ce fac și acuma fiind comisar la Drepturile omului. Pentru noi asta, este revoluția, sprijinirea celor oameni care au probleme, care sunt necăjiți”, spune Corneliu Tâmpănariu.
Articol de Radio Timișoara, 17 decembrie 2022, 19:25 / actualizat: 18 decembrie 2022, 7:30
Programul manifestărilor dedicate evenimentelor de la Revoluția din 89 continuă la Timișoara până pe 20 decembrie, când, în urmă cu 33 de ani, devenea primul oraș liber de comunism din țară.