Tragedia din Colectiv. Numărul morților a ajuns la 45
Ora 18:00
Articol de Radio Timișoara, 8 noiembrie 2015, 18:26
Bilanţul victimelor din clubul ”Colectiv” se ridică la 45, după ce, duminică seara, un membru al trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din 30 octombrie, a murit. Tânărul se afla într-un avion care îl transfera la un spital din Elveția, spun surse medicale de la Spitalul de Arși din București. Potrivit acestora, pacientul a suferit un stop cardio-respirator în avion, el fiind resuscitat de personalul medical timp de 70 de minute.
De altfel, aeronava se reîntorcea în ţară din cauza agravării stării de sănătate a pacientului.
Ora 13:00
Un alt rănit în incendiul din clubul Colectiv a murit, astfel că numărul deceselor atinge 44. Confom Agerpres, pacientul a murit sâmbătă seara, în jurul orei 23,00, la Spitalul de Arşi din Capitală, a declarat, directorul medical al instituţiei Cristian Niţescu.
Ora 8:00
Alți doi răniți în incendiul din clubul Colectiv din București și-au pierdut viața, duminică dimineața. Este vorba despre două persoane care erau internate în stare extrem de gravă la Spitalul Floreasca.
Cele două decese au fost confirmate de şeful secţiei de chirurgie plastică şi reparatorie a spitalului, Ioan Lascăr. ‘Ambii erau în stare critică. Este vorba de un cetăţean turc şi de o femeie. Ei au pierdut lupta cu viaţa în această dimineaţă cu toate eforturile făcute de medici şi personalul medical’, a spus profesorul Lascăr.
La o săptămână de la tragedia din clubul Colectiv, bilanțul a ajuns la 43 de morți și aproape 50 de răniți care se luptă să trăiască.
Sâmbătă, numărul celor care au pierdut lupta cu viața a crescut de la oră la oră. Nouă oameni au murit doar sâmbătă, șapte în spitalelel din București, iar doi imediat după ce fuseseră transferați în Olanda.
În spitalele din București sunt acum internaţi peste 100 de pacienţi, dintre care jumătate sunt în continuare în stare gravă.
Șeful Clinicii de Chirurgie Plastică de la Spitalul Floreasca, prof. dr. Ioan Lascăr, spune că “în cazul asocierii arsurilor tegumentare cu arsurile inhalatorii, imprevizibilitatea este mereu prezentă, iar indicele de mortalitate oscilează între 30 și 80 la sută”.
Foto: adevarul.ro