Trenuri de călători blocate ore întregi la intrarea în Defileul Jiului
Trei trenuri de călători au rămas mai bine de trei ori la intrarea în Defileul Jiului, după ce instalația care alimentează locomotivele cu electricitate s-a stricat din cauza frigului.
Articol de Radio Timișoara, 25 ianuarie 2022, 12:36 / actualizat: 25 ianuarie 2022, 13:39
CFR anunță că a fost necesară intervenția cu echipamente și personal specializat, pentru verificarea sistemului de alimentare cu energie electrică, în staţia Livezeni, unde au fost semnalate deficienţe în alimentarea liniei de contact.
S-au făcut verificări pe distanța Petroşani – Livezeni – Strâmbuţa – Pietrele Albe – Lainici, iar pe durata intervenției, trei trenuri au staționat temporar în Livezeni și Pietrele Albe.
Gara din Petroşani le-a trimis călătorilor ceai cald şi o gustarea abia după două ore.
CFR trasmite că traficul feroviar pe raza Regionalelor Timișoara, Cluj, Iași, Craiova, Brașov și Galați este deschis dar condițiile meteo sunt nefavorabile. Se înregistrează temperaturi de până la -23 de grade Celsius, astfel că sunt necesare verificări suplimentare la componentele infrastructurii, atât în staţii, cât şi în linie curentă, anunță CFR.
Călătorii sunt rugați ca în această perioadă să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la numărul 021/9521.