Un nou șantier se deschise vineri în Arad
Articol de Radio Timișoara, 22 august 2019, 11:14
Articol de Radio Timișoara, 22 august 2019, 11:14
Un nou șantier se deschide începând din 23 august în municipiul Arad, a anunțat Compania de Apă.
Este vorba despre Calea Radnei unde se vor face săpături pentru reabilitarea rețelei de apă potabilă.
Lucrarea începe la intersecţia dintre Calea Radnei şi Strada Imaşului şi se desfăşoară pe sensul de mers către strada Renaşterii, pe banda întâi de circulaţie, ce va fi închisă, circulaţia urmând să se desfăşoare pe o singură bandă.
Lucrările vizează reabilitarea a 7,5 km de artere apă potabilă şi se vor desfăşura etapizat pe următoarele străzi: Corbului, Făt-Frumos, I.C. Brătianu, Mărţişor, Meşterul Manole, Războieni şi Milcov.
În acest moment, în municipiul Arad mai sunt în derulare alte trei șantiere pentru modernizarea rețelei de canalizare, fronturile de lucru fiind oe Calea Aurel Vlaicu și Bulevardul Revoluției.
Lucrările costă 20.106.492,23 lei şi au ca termen de execuţie o perioadă de 12 luni, urmate de 24 de luni, pentru Notificarea Defectelor.