Vârful viiturii de pe Bega, în zona Balinţ, va fi atins în această seară
Administrația Națională Apele Române anunță că vârful viiturii de pe râul Bega, în zona Balinţ, va fi atins în această seară, în intervalul orar 20:00 – 22:00.
Potrivit ANAR, cota de pericol va fi depăşită cu 20-40 de centimetri. Hidrologii au prelungit până marți dimineața la ora 8.00 codul roșu de viituri pe Bega, pe sectorul Făget-Balinț.
“Pentru a evacua apa care s-a acumulat în spatele digului din cauza scurgerilor de versanţi şi ai afluenţilor mici ai râului Bega se intervine cu mai multe motopompe de mare capacitate ale Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă, inclusiv din judeţele limitrofe. Se acţionează pe două sectoare: Făget – Balinţ, Balinţ – Bethausen. Echipele noastre (formate din hidrologi, formaţii de intervenţie, angajaţi ai sistemului hidrotehnic de la Lugoj) sunt pregătite, de asemenea, cu o motopompă din dotare, care poate prelua un debit mare (1.300 mc/h)”, avertizează specialiştii ANAR.
La această oră, se acţionează pentru înălţarea digului râului Bega în localitatea Răchita intravilan, cu saci cu nisip.
Simultan, specialiştii se pregătesc să intervină cu o motopompă de debit mare, aflată în dotarea SGA Timiş, în localitatea Bodo, care să poată evacua apa care s-a acumulat în spatele digului din cauza scurgerilor de pe versanţi şi ai afluenţilor mici ai râului Bega.
Articol de Radio Timișoara, 27 februarie 2023, 13:02