Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Vopsitul ouălor de Paşti – tradiţie precreştină

Vopsitul ouălor vine din Persia, din vremuri imemoriale, iar primul ou vopsit de care se ştie, este Oul de struţ punic din sec.IV – III Î.Hr,descoperit în Cartagina.

Vopsitul ouălor de Paşti – tradiţie precreştină

Articol de Mihai Junea, 27 aprilie 2016, 14:37

Coloratul de ouă de Paşti este o tradiţie precreştină cunoscută, începând din Armenia, Rusia, Grecia, Zona Mediteraneană, până în Europa centrală.

Legenda spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea s-au transformat în ouă roşii. O altă legendă spune că Sfânta Maria a aşezat la poalele crucii un coş cu ouă, adus iniţial pentru a îmbuna soldaţii. Sangele curs din rănile Mântuitorului a înroşit acele ouă din coş.

Tradiţia vopsitului ouălor nu este foarte răspândită în lume. În Banat, ouăle sunt vopsite numai roşii, de obicei în comunităţile ortodoxe, şi în toate culorile, în celelalte comunităţi. Ce NU este însă specific zonei este încondeiatul. Ne explică etnologul Otilia Hedeşan.

 

Cea mai interesantă tradiţie a încondeierii se regăseste în Bucovina, unde este chiar meşteşug local.

 

I

 

Am întâlnit şi la Timişoara o artistă în încondeiea ouălor, Ela Cornelia, care a adus cu ea tradiţia din Bihor.

 

 

Pentru vopsitul ouălor, Ela Cornelia spune că foloseşte câteva modele moştenite de la mama ei.

 

 

Oul este purtător de viaţă şi un simbol pentru regenerare, iar simbolul ouălor roşii este legat de patimile lui Iisus Hristos. Răstâgnirea şi învierea lui este văzută şi ca o reînviere a naturii, primăvara, şi reluarea ciclurilor vieţii.

 

Sprijin pentru familiile vulnerabile. Program de prevenire a separării copiilor de familie în Timișoara
Social marți, 15 aprilie 2025, 10:36

Sprijin pentru familiile vulnerabile. Program de prevenire a separării copiilor de familie în Timișoara

Mai mulți copii din Timișoara și din județul Timiș vor primi sprijin printr-un program pentru prevenirea separării de familie. Este vorba...

Sprijin pentru familiile vulnerabile. Program de prevenire a separării copiilor de familie în Timișoara
Lumina Învierii ajunge la Arad de la Ierusalim
Social marți, 15 aprilie 2025, 10:21

Lumina Învierii ajunge la Arad de la Ierusalim

Credincioșii din Arad vor primi și anul acesta Lumina Sfână a Învierii venită de la Ierusalim. Doi reprezentanți ai Arhipescopiei Aradului vor...

Lumina Învierii ajunge la Arad de la Ierusalim
Radio Timișoara premiază excelența și multiculturalitatea
Social luni, 14 aprilie 2025, 22:10

Radio Timișoara premiază excelența și multiculturalitatea

Timișoara este orașul libertății și al multiculturalității, orașul care cultivă libertatea de gândire, de conștiință, de religie, de...

Radio Timișoara premiază excelența și multiculturalitatea
Protest al elevilor de la Liceul Tehnologic de Vest. Conducerea susține că nu se vor muta până la sfârșitul anului școlar
Social luni, 14 aprilie 2025, 19:44

Protest al elevilor de la Liceul Tehnologic de Vest. Conducerea susține că nu se vor muta până la sfârșitul anului școlar

Elevii Liceului Tehnologic de Vest din Timișoara își vor continua cursurile în clădirea în care învață până la finalul anului școlar,...

Protest al elevilor de la Liceul Tehnologic de Vest. Conducerea susține că nu se vor muta până la sfârșitul anului școlar
Social luni, 14 aprilie 2025, 18:11

“Daruri pascale”, concert în sprijinul unei mame cu șase copii din Timiș

Un amplu eveniment caritabil va avea loc marți la Timișoara, în organizarea Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I”. Cea de-a...

“Daruri pascale”, concert în sprijinul unei mame cu șase copii din Timiș
Social luni, 14 aprilie 2025, 18:05

Avizul ISU, ultimul pas până la recepția noii clădiri a Spitalului de Copii din Timișoara

Noul corp de clădire de la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara mai are nevoie doar de autorizația ISU pentru a putea fi...

Avizul ISU, ultimul pas până la recepția noii clădiri a Spitalului de Copii din Timișoara
Social luni, 14 aprilie 2025, 17:45

Microbuz căzut în Dunăre; scafandrii au găsit vehiculul

Microbuzul răsturnat în Dunăre, între Drobeta-Turnu Severin şi Orşova, a fost scos la mal şi ancorat. Potrivit ISU Mehedinți, şoferul, un...

Microbuz căzut în Dunăre; scafandrii au găsit vehiculul
Social luni, 14 aprilie 2025, 08:30

Sărbătoare în inima muntelui. Straja devine destinație de Paște

Stațiunea Straja își dezvoltă oferta de turism și în perioada sărbătorilor de Paști. Proprietarii de pensiuni și cabane au pregătit...

Sărbătoare în inima muntelui. Straja devine destinație de Paște