Weekend plin în stațiunile Straja și Parâng
Cel puţin două mii de turişti sunt prezenţi, la acest sfârşit de săptămână, în staţiunile hunedorene Straja şi Parâng.
Articol de Radio Timișoara, 13 ianuarie 2018, 17:02
La Straja, se poate schia pe toate pârtiile, cu excepţia celei de sub telegondolă şi a celei de pe vârful Straja, iar instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale.
În staţiunea Parâng, stratul de zăpadă bătută pe pârtii depăşeşte 25 de centimetri şi a nins proaspăt. Se poate schia pe pârtiile Europarâng, Pârtia B şi pe sub telescaun.
Toate instalaţiile de transport pe cablu sunt funcţionale, inclusiv cele două telescaune care aduc turiştii din Petroşani în staţiunea Parâng.
Foto: skistraja.ro