Zeci de echipe E-Distribuție trimise în Banat să ajute la reluarea alimentării cu electricitate
Zona de vest a țării suferă în continuare din cauza lipsei alimentării cu energie electrică, în urma furtunii deosebit de puternice de ieri.
Articol de Radio Timișoara, 18 septembrie 2017, 15:47
26 de echipe de intervenţie ale E-Distribuţie Muntenia şi E-Distribuţie Dobrogea au fost trimise pentru a sprijini eforturile de reluare a alimentării cu electricitate în zonele din Banat, afectate de furtuna de duminică.
Conform Enel, echipele de intervenție au lucrat pe tot parcursul nopții și astăzi astel că a fost reluată alimentarea cu electricitate la aproximativ 130.000 de clienți, 60% dintre cei afectați de condițiile meteo din Banat. În prezent, se află la intervenţii 57 de echipe ale E-Distribuţie Banat şi 16 ale firmelor contractoare.
Condiţiile meteo severe, cu vânt de peste 90 km/h, şi peste 100 km/h în unele cazuri, au dus la avarii produse inclusiv la stâlpi de beton şi de metal, în judeţele Timiş, Caraş Severin, Hunedoara şi Arad.
Operatorul de distribuţie lucrează în continuare conform procedurilor situaţiei de urgenţă, nivel 2.