Zeci de oameni aleargă 200 de kilometri, de la Timişoara la Beiuş, pentru burse şcolare
Proiectul caritabil ‘Alerg pentru o cauză’, iniţiat de IT-istul Remus Sime, a pornit din nou la drum.
Articol de Radio Timișoara, 19 septembrie 2015, 14:56
Sâmbătă dimineață, aproape 20 de alergători s-au întâlnit în Parcul Botanic din Timișoara și au pornit pe traseul spre Beiuș. Ținta pentru sâmbătă este de 110 kilometri, distanța până la Ineu, unde grupul de alergători se va opri pentru odihnă.
Duminică, alergarea va continua până la Beiuș, unde sosirea este programată pentru ora 16:30, în centrul localității.
Proiectul ‘Alerg pentru o cauză’ a ajuns la cea de-a patra ediţie. Până acum, 40 de tineri au beneficiat de burse şcoale în valoare de 1.200 de lei pe an. Anul acesta, organizatorii proiectului vor să ofere 12 burse. Deocamdată s-au primit donaţii în valoare de 9.000 de lei, fiind aşteptaţi toţi cei care vor să sprijine educaţia.
„Tinerii cu condiție financiară modestă pe care îi ajutăm cu aceste burse sunt motivați să facă efortul necesar pentru ca prin studiu să își îmbunătățească nivelul de trai. Ei apreciază că cineva se gândește la ei, din afara sistemului de învățământ, și în limita posibilităților primesc un sprijin financiar. Cei care vor să se alăture proiectului pot face donații și pot afla date de pe site-ul alergpentruocauza.ro”, a spus Remus Sime la plecare.
Proiectul Alerg pentru o Cauză este susținut și de Asociația timișoreană Alergotura, ai care susţine evenimente în cadrul cărora se colectează fonduri pentru diferite cauze: sprijin pentru organizează din comunitatea locală, cauze medicale, ajutor pentru copii nevoiași, cauze pentru sprijinirea educației și formării profesionale.