Ziua Colonadei şi Ziua Veveriţelor animă stațiunea Buziaș în weekend
Două evenimente importante, Ziua Colonadei şi Ziua Veveriţelor, sunt găzduite, la final de săptămână, de staţiunea Buziaş.
Articol de Radio Timișoara, 1 iunie 2018, 08:00
Sâmbătă, de la ora 12:00, va avea loc Parada Colonadei, cu ținute de epocă, pe muzică de fanfară. De la ora 17:00 vor concerta Connect-R, Alessia, Mr. Vik și Rock Abil.
Duminică, este programată Ziua Veverițelor. De la ora 11:30 va avea loc Parada portului popular, urmată de un spectacol folcloric. La ora 13:00 va începe concursul „Cele mai bune sarmale din Banat”.