A marcat de ziua sa și … a anunțat convocările pentru echipa națională
Cinci jucători de la grupări din vestul țării au fost chemați la naționala de fotbal în sală a României, pentru dubla amicală cu Italia, programată la 1 și 2 noiembrie, în deplasare.
Articol de Adrian Schindarli, 29 octombrie 2016, 07:37
Selecționerul Robert Lupu l-a chemat la lot pe colegul său de la echipa de club, Informatica, Florin Matei, precum și pe patru componenți ai formației Aurobergamo Deva: Vlad Iancu, Adrian Pânzaru, Cristian Matei, Paulo Ferreira.
Ieri, când a fost anunțat lotul, Lupu a evoluat pentru echipa unde este antrenor-jucător, în partida FK Odorheiu Secuiesc – Informatica Timișoara 2-2 (1-1). Selecționerul a deschis scorul în minutul 15, apoi gazdele au înscris de două ori, pentru ca bănățenii să stabilească scorul final în minutul 36, prin Felipe Oliveira. Tot ieri, Robert Lupu, originar din Reșița, a împlinit 34 de ani.