Absenţe numeroase înainte de meciul cu Irlanda de Nord
Naţionala de fotbal a României se confruntă cu mai multe probleme medicale înaintea partidei cu Irlanda de Nord, din preliminariile EURO 2016, a anunţat, azi, selecţionerul Anghel Iordănescu, în cadrul unei conferinţe de presă. ”Pe lista medicului sunt opt probleme, fotbalişti pe care fie nu putem conta pe ei, fie se află în recuperare. Pantilimon a plecat deja de la lot, Raţ şi Sânmărtean sunt în tratament, Keşeru şi Gardoş au venit cu gleznele umflate. Ultimii doi au făcut doar antrenamente uşoare, Săpunaru a avut şi el probleme, iar Marica şi Tănase sunt absenţi”.
Articol de Viorel Jurcut, 8 iunie 2015, 17:05
Selecţionerul a vorbit şi despre echipa Irlandei de Nord: ”Adversarii noştri au un avantaj, pentru că au jucat două meciuri de pregătire, cu Qatar şi cu Republica Irlanda. Noi nu am putut să programăm un asemenea joc şi am făcut o partidă amicală cu o echipă de liga a treia (5-0 cu Metaloglobus)”.