Acord de 146 de milioane de euro între Real Madrid şi Chelsea pentru Hazard
Clubul de fotbal Real Madrid a ajuns la un acord cu Chelsea în privinţa transferului mijlocaşului ofensiv belgian Eden Hazard la echipa spaniolă, pentru o sumă ce poate atinge 130 de milioane de lire sterline (146 milioane de euro), relatează presa britanică, citată de AFP.
Articol de Gabriel Toth, 7 iunie 2019, 10:43
Potrivit unui articol publicat în Daily Telegraph, Real şi Chelsea au ajuns la un acord definitiv joi, după mai multe zile de negocieri. Hazard este una dintre principalele ţinte din acest mercato pentru Real, care se află în proces de reconstrucţie după un sezon dezamăgitor, iar starul belgian s-ar putea alătura clubului madrilen în zilele următoare.
Echipa antrenată de Zinédine Zidane ar fi oferit iniţial circa 88 de milioane de lire sterline pentru jucătorul de 28 de ani, care mai are un an de contract cu Chelsea, dar în cele din urmă tranzacţia finală ar putea ajunge la 130 de milioane de lire sterline, incluzând şi bonusuri. Hazard a declarat în mai multe rânduri că este interesat să joace la Real, care l-a dorit încă de anul trecut.
Eden Hazard are 100 de selecţii la naţionala Belgiei şi joacă la Chelsea din 2012, câştigând cu ”Blues” două titluri de campion al Angliei, două trofee Europa League, Cupa Angliei şi Cupa Ligii engleze.