ACS Energeticianul schimbă din nou antrenorul
Divizionara secundă de fotbal ce evoluează la Petroșani a anunțat ieri numele noului antrenor, cel care va avea misiunea de a salva echipa de la retrogradare. Acesta este Viorel Tănase, fost fotbalist de la Oţelul Galaţi, Maccabi Netanya şi Dinamo Bucureşti și fost ”secund” la FCSB. Tănase a mai antrenat în județul Hunedoara, la Cetate Deva, în liga a treia.
Articol de Adrian Schindarli, 16 aprilie 2019, 06:16 / actualizat: 16 aprilie 2019, 9:06
Tehnicianul în vârstă de 49 de ani va conduce primul antrenament oficial astăzi, anunță zvj.ro. ACS Energeticianul nu a mai câștigat în ultimele 12 meciuri oficiale. Ultimul success s-a înregistrat la 24 noiembrie 2018, 2-1, acasă, cu Metaloglobus. De atunci, Energeticianul are șase înfrângeri și șase remize.
Echipa din Petroșani ocupă locul XIV, cu 33 de puncte, la numai trei lungimi distanță de prima formație de sub linie. Noua formație a lui Viorel Tănase se află într-o serie activă de trei insuccese și joacă sâmbătă, de la ora 11,00, cu ACS Poli, la Timișoara, în etapa a XXXI-a a ligii a doua de fotbal. Partida va avea secvențe în direct la Radio Timișoara.
Jucătorul Dani Lung, fost căpitan al Energeticianului, a declarat pt zvj.ro că luni şi-a reziliat contractul.