AUDIO / ACS Poli, la al patrulea 1-1 consecutiv din Liga I
ACS Poli a ratat ocazia de a se apropia de plutonu echipelor care mai speră la play-off, după remiza din această seară, scor 1-1, cu Gaz Metan Mediaş. Alb-violeţii au deschis scorul în meciul de pe stadionul „Dan Păltinişanu” în minutul 4, prin Octavian Drăghici. Oaspeţii au egalat la începutul reprizei secunde, prin nou-intratul Bojan Golubovic, care a trimis mingea în poarta lui Straton la prima sa atingere de balon.
Articol de Gabriel Toth, 4 decembrie 2017, 19:49
În meciul din această seară, în centrul defensivei a fost titularizat Cristian Melinte, care a ieşit accidentat în meciul din Cupa României, cu FCSB. În schimb, a absentat căpitanul Gabriel Cânu, care resimte în continuare dureri la muşchii aductori. O revenire în lotul lui Ionuţ Popa a fost cea a lui Alin Şeroni, rămas însă rezervă. Masivul fundaş nu a mai bifat un meci de campionat din luna septembrie, de la înfrângerea cu 2-0 de pe „Dan Păltinişanu”, cu CSU Craiova.
La final de întâlnire, antrenorul Ionuț Popa și-a exprimat dezamăgirea de modul în care echipa lui a încasat golul:
De partea cealaltă, antrenorul celor din Mediaș, Cristian Pustai, a spus că rezultatuleste până la urmă echitabil:
Josip Soljic nu s-a regăsit în lotul polist; el a căzut în dizgraţia conducerii după prestaţia lamentabilă din meciul cu FCSB. Croatul va părăsi cel mai probabil gruparea alb-violetă în pauza de iarnă.
ACS Poli (antrenor Ionuţ Popa): Straton – Creţu (64, Curjuric), Bocşan, Melinte, Străuţ – Vaşvari, Artean (cpt.) – Munteanu, Bîrnoi (64, Haruţ), Ciucur – Drăghici (85, Croitoru)
Gaz Metan Mediaş (antrenor Cristian Pustai): Greab – Popovici, M. Constantin (cpt.), Cristea, Buşu – Sîrghi, Danci (46, Bic), Neagu – R. Romeo (46, Golubovic), Buziuc, Olaru (86, Tîrcoveanu).
Să mai precizăm că arbitrul întâlnirii, craioveanul Cristian Găman, a arătat de nu mai puţin de nouă ori cartonaşul galben! De cinci ori au fost avertizaţi timişorenii (Creţu, Melinte, Străuţ, Vaşvari, Munteanu) şi de patru ori ardelenii (Greab, M. Constantin, Cristea şi Sîrghi).
Pentru ACS Poli, a fost al patrulea 1-1 consecutiv din campionat, după ce timişorenii au mai înregistrat acelaşi scor în meciurile cu Juventus, Botoşani şi Viitorul. Alb-violeţii, care au ajuns la 25 de puncte în clasament, se deplasează runda viitoare în Gruia, pentru duelul cu liderul CFR Cluj. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00.