ACS Poli negociază rezilierea contractelor cu „8-9 jucători”
Managerul sportiv de la ACS Poli Daniel Stanciu a anunțat că va negocia rezilierea contractelor cu un număr considerabil de jucători, care nu au dat randament în acest sezon
Articol de Gabriel Toth, 5 ianuarie 2016, 08:17
„Am stat și am încercat să fac o strategie cu colegii. Am în cap ce jucători ar trebui să vină, pe ce posturi. Am făcut o listă, sunt 8-9 jucători cărora am vrea sa le propunem rezilierea pe cale amiabilă a contractelor. Sunt jucători care nu ne-au ajutat foarte mult sau alții care poate merită să joace și nu au avut șansa. Nu ne va fi foarte ușor. Rufino, Poparadu, au clauze (n.r. pot fi reziliate unilateral de către club). Poparadu nu-și dorește să plece”, a precizat Daniel Stanciu la postul de televiziune Digi 24 Timisoara.
Jucătorul de care timișorenii se pot despărți mai ușor e închizătorul Georgi Sarmov. Acesta și-a manifestat intenția de a pleca pe cale amiabilă.
Timișorenii își vor relua pregătirile vineri după-amiază și urmează să efectueze un stagiu de două săptămâni în Antalya, perioadă în care vor avea parte de cinci jocuri amicale.