Adversarii din F1 îl așteaptă ”cu brațele deschise” pe Alonso!
Piloţii de Formula 1 salută revenirea spaniolului Fernando Alonso, care va concura de anul viitor pentru Renault, şi nu-şi fac griji pentru vârsta acestuia.
Articol de Viorel Jurcut, 10 iulie 2020, 08:46
‘Cu cât avem mai mulţi piloţi de top, cu atât mai bine pentru sportul nostru’, a declarat britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), de şase ori campion mondial. ‘Nu mi se pare că Fernando a încetinit odată cu vârsta’, a remarcat australianul Daniel Ricciardo, ce va fi înlocuit anul viitor de spaniol la Renault.
De când a părăsit ‘Marele Circ’, Alonso a devenit campion mondial anul trecut în cursele de anduranţă şi a concurat în premieră la Raliul Dakar, în luna ianuarie a acestui an, clasându-se pe locul 13.