Al doilea transfer al UTA-ei vine tot de la Chindia
Prim-divizionara de fotbal UTA a anunțat astăzi al doilea transfer al verii. E vorba despre fundașul de bandă Denis Dumitrașcu, despărțit în această vară de retrogradata Chindia Târgoviște.
Articol de Gabriel Toth, 18 iunie 2023, 16:26
Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a început fotbalul în orașul natal, la CSM Râmnicu Vâlcea, iar din 2017 a evoluat pentru Chindia Târgoviște, cu o singură întrerupere, în sezonul 2021/2022, când a fost jucătorul lui FC Argeș. A fost internațional de juniori, având selecții la reprezentativele U18 și U19 ale României. În sezonul trecut, a adunat 37 de meciuri în tricoul Chindiei, alături de care a retrogradat în liga secundă.
Altfel, sportarad.ro scrie că alți doi jucători sunt aproape de a se despărți de UTA. E vorba despre fundașii Chindriș și Hoxhallari, care nu au acceptat noua politică salarială a clubului. Se mai poartă negocieri pentru reziliere și cu Milosevic și Keșeru, astfel că numărul plecărilor din tabăra arădeană se apropie de 20! Oficial, 15 jucători au plecat până acum de la UTA: Benzar, Cascini, Balauru, Mociu, Erico, Dobrescu, Ubbink, Vukcevic, Anton, Marrone, Barbosa, Otele, Roger, Batha și Pașcalău.
Vă amintim, UTA l-a mai acontat în această vară pe atacantul Godberg Barry Cooper, cel care în sezonul trecut a evoluat tot pentru Chindia Târgoviște.
UTA se va reuni mâine dimineață. La ora 8.30, jucătorii au programată vizita medicală, după care Mircea Rednic va conduce primul antrenament