Alexandru Dedu: „Nu pot să vorbesc cu certitudine despre startul campionatelor”
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat vineri, după Adunarea Generală a FRH, că nu poate vorbi cu certitudine despre startul campionatelor de handbal masculin şi feminin sau a Cupei României. Dedu speră ca autorităţile să permită desfăşurarea campionatelor la datele stabilite deja.
Articol de Adrian Schindarli, 31 iulie 2020, 15:34
„Nu pot să vorbesc cu certitudine, nu pot să dau o dată. Ceea ce pot să spun e că în momentul de faţă avem un plan foarte clar, avem o dată de începere a competiţiilor. Sperăm ca autorităţile să observe că în sporturile de echipă în sală riscurile sunt mici şi să ne dea voie să ne desfăşurăm activitatea. La juniori e aceeaşi situaţie ca şi la seniori… copiii trebuie să se mişte. Pentru că şi imunitatea asta şi puterea de a lupta cu boala vine din sport, din mişcare, din alimentaţie corectă. Dacă îi protejăm şi îi ţinem în casă şi nu îi vede soarele sunt pradă uşoară în cazul în care au neşansa să întâlnească virusul. Din vara trecută şi până acum s-au întâmplat nişte lucruri cu care n-aş fi vrut să mă întâlnesc ca decident, ca şi conducător… sunt lucruri cu care nu s-a întâlnit niciodată nimeni, cel puţin în timpul vieţii noastre. Nu e taman uşor să iei decizii pentru că vorbim de viaţa a mii, zeci de mii de oameni şi responsabilitatea este foarte mare. Asta nu înseamnă că nu ne-o asumăm şi nu avem strategie pentru fiecare ecuaţie în parte”Alexandru Dedu
El a menţionat că de când este preşedinte bugetul anual al FRH a crescut de două ori şi jumătate.
‘Am avut cvorum la Adunarea Generală într-un moment greu, la 40 de grade, oamenii din handbalul românesc au arătat că sunt solidari şi au înţeles mesajul federaţiei. Pentru că trebuia să ne validăm bilanţul şi a intra în legalitate şi a putea depune actele. De aceea sunt foarte fericit. De când sunt preşedinte, bugetul anual al federaţiei a crescut de vreo două ori şi jumătate. Restul e puţin… Ce să spun, am plecat cu două centre de juniori, unul la fete şi altul la băieţi, iar în momentul de faţă avem opt centre care presupun costuri, logistică. Munca pe care am desfăşurat-o eu şi echipa mea va da roade într-un viitor sper cât mai scurt’, a spus Dedu.
Adunarea Generală a FRH s-a desfăşurat, vineri, în aer liber, la Complexul Olimpic Sydney 2000, în prezenţa a 143 din 208 membri