Ascultă Radio România Timișoara Live • 

AUDIO / Titlul s-a dat la Timișoara, dar l-a luat Galațiul

Finala Ligii I de fotbal în sală s-a decis la Timișoara, în aceată seară, când United Galați a obținut a treia victorie. A fost 2-0 pentru echipa, care își păstrează titlul național.

AUDIO / Titlul s-a dat la Timișoara, dar l-a luat Galațiul

Articol de Viorel Jurcut, 21 mai 2024, 19:00

În meciul al treilea, CFR Timișoara era obligată să câștige, pentru a mai prelungi finala, însă feroviarii nu au mai avut aceeași prestație consistentă ca în al doilea meci, de la Galați. United a deschis scorul prin Daniel Araujo, din penalty, în min 13, pentru ca apoi să-și majoreze diferența prin Andrei Crăciun, în min 26. Bănățenii au scos portarul și au riscat, dar cei care au fost mai aproape de gol au fost tot oaspeții în respectiva perioadă. Timișoara a avut ghinion și la eliminarea lui Nemițanu, din final de întâlnire, astfel că vreme de două minute, nu a mai putut nici măcar să atace în superioritate.

La sesiunea de declarații, antrenorul-jucător al timișorenilor, Robert Lupu, a fost de părere că detaliile au făcut diferența atât în jocul al doilea de la Galați cât și de data aceasta la sala Constantin Jude:

Și omologul gălățean, Florin Ignat, a recunoscut șansa care i-a surâs echipei lui în anumite momente, însă a adăugat că echipa lui a depășit momentele dificile și a reușit să rămână prima pe tot parcursul Ligii I:

timisoara triatlon
Alte Sporturi luni, 3 martie 2025, 15:29

Timișoara Triathlon desemnat Evenimentul Anului 2024

Standardele propuse, potențialul acestei competiții și organizarea impecabilă au dus ca, după doar trei ediții, Timișoara Triathlon să...

Timișoara Triathlon desemnat Evenimentul Anului 2024
AUDIO / West Deva, start cu dreptul în play-out
Alte Sporturi miercuri, 26 februarie 2025, 09:18

AUDIO / West Deva, start cu dreptul în play-out

În play-out-ul Ligii I de fotbal în sală, aseară, ACS West Deva a învins Luceafărul Buzău cu scorul de 4-2. Meciul a contat pentru etapa...

AUDIO / West Deva, start cu dreptul în play-out
Victorie cu emoţii pentru România, cu codașa grupei
Alte Sporturi miercuri, 5 februarie 2025, 13:41

Victorie cu emoţii pentru România, cu codașa grupei

Tricolorii au condus cu 3-0 la un moment dat, dar au încasat trei goluri în decurs de un minut şi jumătate, gazdele restabilind egalitatea (3-3)....

Victorie cu emoţii pentru România, cu codașa grupei
Polistul Felix Dogariu, campion național la cadeți și la juniori
Alte Sporturi duminică, 26 ianuarie 2025, 09:23

Polistul Felix Dogariu, campion național la cadeți și la juniori

Rezultate excelente înregistrate de floretiștii de la CSU Politehnica Timișoara la Campionatul Național de cadeți și juniori. După ce reușise...

Polistul Felix Dogariu, campion național la cadeți și la juniori
Alte Sporturi marți, 21 ianuarie 2025, 17:02

Adversari dificili pentru Deva și Șimand în Cupa României

Echipele de fotbal în sală din zona noastră vor întâlni adversari puternici în optimile de finală ale Cupei României, conform tragerii la...

Adversari dificili pentru Deva și Șimand în Cupa României
Alte Sporturi luni, 20 ianuarie 2025, 20:44

West Deva pierde „finala” pentru play-off

Derby-ul ultimei etape a sezonului regular din Liga I de fotbal în sală s-a disputat în zonă: West Deva – Sepsi Sfântu Gheorghe 2-4....

West Deva pierde „finala” pentru play-off
Alte Sporturi joi, 16 ianuarie 2025, 15:20

CFR-ul la ”capăt de linie”, în fotbalul de sală

Practic, s-au confirmat zvonurile vehiculate între finalul anului 2024 și începutul lui 2025. Retragerea a fost deja operată de FRF, care nu a...

CFR-ul la ”capăt de linie”, în fotbalul de sală
Alte Sporturi miercuri, 15 ianuarie 2025, 10:04

West Deva mai speră la play-off; CFR Timișoara a ieșit din luptă

CFR Timișoara a încasat un usturător 7-0 la Sepsi Sfântu Gheorghe și nu mai are nicio șansă de acces în play-off, cu o etapă înainte de...

West Deva mai speră la play-off; CFR Timișoara a ieșit din luptă