Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Duelul orgoliilor vestice s-a terminat nedecis | AUDIO

În etapa a 15-a a ligii I de fotbal în sală, CFR Timișoara și CSM Deva au încheiat la egalitate 2-2, după ce ambele tabere s-au aflat la conducere; întâi timișorenii, apoi hunedorenii. Această remiză menține distanța dintre cele două formații vestice, cu avantaj pentru feroviari, care ocupă poziția secundă.

Duelul orgoliilor vestice s-a terminat nedecis | AUDIO

Articol de Viorel Jurcut, 25 ianuarie 2024, 19:37 / actualizat: 25 ianuarie 2024, 22:13

Amfitrionii au deschis scorul prin Wellington, însă Deva a întors rezultatul la golurile marcate de Sergiu Gavrilă de fiecare dată. La 2-1 pentru ea, gruparea deveană a avut câteva situații, pe care le-a irosit într-un interval foarte scurt de timp. Treptat, CFR-ul a echilibrat jocul, a preluat inițiativa și a reușit să egaleze când mai erau două minute din meci, prin același Wellington. Deva, nemulțumită de rezultat l-a scos pe portarul Voin și a atacat în superioritate numerică, însă echilibrul de pe tabelă s-a menținut până la ultima sirenă. Vișiniii rămân pe locul al 2-lea, acum cu 37 de puncte; Deva încă nu a reușit vreo victorie cu primele două clasate, în acest sezon.

În etapa următoare, CFR Timișoara se va deplasa la Odorheiu Secuiesc, în vreme ce hunedorenii vor primi vizita echipei CSM Târgu Mureș. Aceste partide sunt programate abia la mijlocul lunii viitoare; campionatul intern se întrerupe și pentru o acțiune a echipei naționale.

Robert Lupu, tehnicianul gazdelor, consideră rezultatul echitabil:

Aflat la doar al treilea meci la cârma hunedorenilor, portughezul Roger Augusto a încercat să forțeze victoria la final de meci cu portar-zburător, după ce a folosit aceeași tactică și în ultimele minute din prima repriză:

timisoara triatlon
Alte Sporturi luni, 3 martie 2025, 15:29

Timișoara Triathlon desemnat Evenimentul Anului 2024

Standardele propuse, potențialul acestei competiții și organizarea impecabilă au dus ca, după doar trei ediții, Timișoara Triathlon să...

Timișoara Triathlon desemnat Evenimentul Anului 2024
AUDIO / West Deva, start cu dreptul în play-out
Alte Sporturi miercuri, 26 februarie 2025, 09:18

AUDIO / West Deva, start cu dreptul în play-out

În play-out-ul Ligii I de fotbal în sală, aseară, ACS West Deva a învins Luceafărul Buzău cu scorul de 4-2. Meciul a contat pentru etapa...

AUDIO / West Deva, start cu dreptul în play-out
Victorie cu emoţii pentru România, cu codașa grupei
Alte Sporturi miercuri, 5 februarie 2025, 13:41

Victorie cu emoţii pentru România, cu codașa grupei

Tricolorii au condus cu 3-0 la un moment dat, dar au încasat trei goluri în decurs de un minut şi jumătate, gazdele restabilind egalitatea (3-3)....

Victorie cu emoţii pentru România, cu codașa grupei
Polistul Felix Dogariu, campion național la cadeți și la juniori
Alte Sporturi duminică, 26 ianuarie 2025, 09:23

Polistul Felix Dogariu, campion național la cadeți și la juniori

Rezultate excelente înregistrate de floretiștii de la CSU Politehnica Timișoara la Campionatul Național de cadeți și juniori. După ce reușise...

Polistul Felix Dogariu, campion național la cadeți și la juniori
Alte Sporturi marți, 21 ianuarie 2025, 17:02

Adversari dificili pentru Deva și Șimand în Cupa României

Echipele de fotbal în sală din zona noastră vor întâlni adversari puternici în optimile de finală ale Cupei României, conform tragerii la...

Adversari dificili pentru Deva și Șimand în Cupa României
Alte Sporturi luni, 20 ianuarie 2025, 20:44

West Deva pierde „finala” pentru play-off

Derby-ul ultimei etape a sezonului regular din Liga I de fotbal în sală s-a disputat în zonă: West Deva – Sepsi Sfântu Gheorghe 2-4....

West Deva pierde „finala” pentru play-off
Alte Sporturi joi, 16 ianuarie 2025, 15:20

CFR-ul la ”capăt de linie”, în fotbalul de sală

Practic, s-au confirmat zvonurile vehiculate între finalul anului 2024 și începutul lui 2025. Retragerea a fost deja operată de FRF, care nu a...

CFR-ul la ”capăt de linie”, în fotbalul de sală
Alte Sporturi miercuri, 15 ianuarie 2025, 10:04

West Deva mai speră la play-off; CFR Timișoara a ieșit din luptă

CFR Timișoara a încasat un usturător 7-0 la Sepsi Sfântu Gheorghe și nu mai are nicio șansă de acces în play-off, cu o etapă înainte de...

West Deva mai speră la play-off; CFR Timișoara a ieșit din luptă