Gimnastică / Același punctaj, dar un loc mai bun pentru românce
Gimnastele din lotul României și-au îmbunătățit poziția în finala pe echipe a Jocurilor Olimpice. Compatrioatele noastre s-au clasat pe locul 7.
Articol de Viorel Jurcut, 30 iulie 2024, 21:52
Tricolorele noastre au obținut exact același punctaj ca în faza calificărilor, 159,497, cu deosebirea că de data aceasta au reușit cu acest total să treacă în fața Japoniei, care adunase mai mult în urmă cu două zile. România nu mai participase cu echipa feminină din 2012, de la Jocurile de la Londra, unde obţinea bronzul.
Sabrina Maneca Voinea, calificată în finalele de la bârnă şi sol, a avut o evoluţie foarte bună pentru România, cu 13,633 la sărituri, 13,800 la bârnă şi 13,900 la sol. Ana Bărbosu, calificată în finalele de la individual compus şi sol, a avut şi ea evoluţii apreciate la sărituri (13,933) şi sol (13,566), dar şi ratări, la paralele (12,433) şi bârnă (12,700). Lilia Cosman a primit note bune la sărituri (13,433) şi paralele (13,133), în timp ce Amalia Ghigoarţă a fost notată cu 13,333 la paralele, 12,500 la bârnă şi 13,133 la sol.
Ana Maria Bărbosu și Amalia Ghigoarță au vorbit ”la cald”, cu trimisul Radio România Bogdan Predescu despre rezultatul din finală:
Podiumul olimpic în finala de gimnastică pe echipe a fost ocupat în ordine de Statele Unite ale Americii, Italia și Brazilia. Echipa SUA (Simone Biles, Jade Carey, Jordan Chiles, Sunisa Lee, Hezly Rivera) a totalizat 171,296 puncte. Biles a obţinut prima sa medalie de aur la Paris, fiind calificată în alte patru finale individuale, cu excepţia celei de la paralele. Ea revine în forţă pe scena olimpică, după ce în urmă cu trei ani, la Tokyo, a acuzat probleme mentale şi s-a retras din competiţie. Pentru Simone Biles a fost al cincilea titlu olimpic, în timp ce pentru echipa Statelor Unite este a patra medalie olimpică de aur pe echipe şi a treia la ultimele patru ediţii ale Jocurilor.