Toți luptătorii juniori de la Heracle, medaliați în Grecia
Cei opt luptători de la CS Heracle care au făcut deplasarea în Grecia, la turneul internațional „Oghistos Cup” au urcat pe podium. Clubul din comuna Ghiroda s-a clasat pe prima poziție în ierarhia cluburilor participante la lupte greco-romane.
Articol de Viorel Jurcut, 12 februarie 2024, 15:30
Ediția secundă a competiției de lupte greco-romane din orașul Larissa, capitala Tesaliei, s-a adresat grupelor de vârstă U7, U9, U11, U13, U15, U17 și U20. Patru medalii de aur, două de argint și două de bronz este bilanțul individual al sportivilor de la CS Heracle:
Chiril Radița (2013, categ. 30 kg) – locul 1;
Nichita Fornea (2012, categ. 39 kg) – locul 1;
Andrei Sochirca (2010, categ. 44 kg) – locul 1;
Pavel Denisenco (2004, categ. 72 kg) – locul 1;
Vadim Țarelunga (2010, categ. 38 kg) – locul 2;
Adrian Popescu (2010, categ. 48 kg) – locul 2;
Maxim Revenco (2009, categ. 48 kg) – locul 3;
Artiom Popescu (2010, categ. 52 kg) – locul 3.